În turla cea mai înaltă a sfintei biserici Sfantul Nicolae din Schei, la baza crucii mari, stă aşezat un glob de aur. Mulţi ar crede că e doar un obiect de decor, subscris unui stil arhitectonic anume. Dar e mai mult de atât. În acel misterios glob sunt depozitate documente vechi, lăsate spre ştiinţa generaţiilor viitoare. Ca un fel de mesaj pentru urmaşi. Nu ştie nimeni ce conţin exact acele hrisoave, cu toate că, în trei secole, de două ori au fost scoase la lumină. Secretul lor a rămas pecetluit şi se pare că va rămâne aşa multă vreme. Doar la o nouă renovare a bisericii s-ar putea ajunge la manuscrise. Până atunci, globul de aur zăgăzuieşte mai departe cel mai mare mister al Şcheiului.
DESCOPERIT ŞI TĂINUIT DIN NOU
Nu este o legendă, documentul despre care doar câţiva oameni au auzit, există. Preotul Vasile Oltean, directorul Primei Şcoli Româneşti confirmă că globul de aur al celui mai mare turn adăposteşte un manuscris de maximă importanţă pentru Braşov şi pentru tot neamul românesc. Iată cum a ajuns acolo. „Documentul a fost redactat în 1742 de către Radu Tempea, cronicarul care a scris istoria Bisericii Sfântul Nicolae din Şchei. Pe atunci, era doar diacon.
El a aşezat în glob hrisovul împreună cu Dumitru Dascălul, care era de fapt, Dumitru Duma, din familia Dumeştilor, şi de la care ne-au rămas multe scrieri valoroase“, explică Vasile Oltean. În 1887, biserica a fost renovată. Cu acest prilej, muncitorii au ajuns în turn şi, la îndemnul preotului de atunci, au deschis globul. Misteriosul zapis a fost citit şi copiat. A treia oară, când a avut loc o nouă renovare, la 1946, preotul Candid Muşlea a deschis din nou documentul, iar Ioan Emiliu Prodanu a redactat un proces verbal despre ce s-a descoperit. Dar manuscrisul care a înfruntat veacurile a fost aşezat la locul lui, în glob şi, aşa cum spune Vasile Oltean, nimeni nu ştie exact ce conţine.
TEZAURUL ASCUNS DE COMUNIŞTI
„Până în 1965, uşa care duce la turn era zidită. În spatele ei am descoperit un tezaur inegalabil: 6.000 de cărţi vechi, 30.000 de documente, sute de tablouri, toate manuscrisele lui Andrei Şaguna. Aici am găsit şi această dare de seamă din 1946, încadrată la obiecte necatalogate. Am descoperit şi un manuscris vechi din secolul XI, ceea ce ar schimba total istoria noastră. Primul secol francez este secolul XIII, noi existam cu 200 de ani în urma lor. Asta e valabil şi pentru cei care cred că nu eram pe aceste meleaguri“, spune Vasile Oltean.
De ce au fost ferecate aceste vestigii ale istoriei? Pentru că erau legate de biserică, pentru că vorbeau cu năduf de ocupaţia maghiară. Au fost salvate de preoţii de la Biserica Sfântul Nicolae, „comuniştii le-ar fi ars“. Documentul care pomeneşte de hrisovul din globul de aur are 11 pagini şi a fost redactat la 8 septembrie 1887. Dar n-a fost singurul. Căci autorul scrie „Alt înscris mai pe larg am pus noi în turnul cel mare al bisericii“. În afară de procesul verbal semnat de Ioan Emiliu Prodanu, preotul Muşlea a realizat şi traducerea din chirilică a documentului original din turnul cel mare. Dar numai el a ştiut ce a scris în el.
„ORIGINALUL NU L-A VĂZUT NIMENI“
Aşadar, manuscrisul pe care îl face astăzi public Vasile Oltean nu este cel din globul de aur al turlei mari. Dar face referire la el. Este cel mai nou proces verbal despre acel tainic document.
A fost plasat în globul unei turle secundare, în care, după cum se observă, de asemenea există lucruri importante puse la păstrat, la care nu ajunge nimeni. „Acum 20 de ani, am găsit şi traducerea din chirilică de la 1887. Dar nu vă pot îngădui să-l publicaţi încă. Pot să vă spun doar că este un document despre istoria braşovenilor din Şchei. Ca stil şi vocabular, e diferită de varianta din 1946. Originalul nu l-a văzut nimeni“, mărturiseşte păstrătorul tainelor bisericii.
Documentul de acum 60 de ani, relatînd cele întâmplate la deschiderea anterioară a valorosului hrisov, precizează că toate turnurile au fost reparate la 1887, de către „totalitatea creştinilor majoreni“. „Când au luat crucile şi globurile cele vechi jos, au aflat în globul acesta, din care scoateţi Domniile Voastre acestu înscrisu, numai o iconiţă mică pe care se mai puteau citi numai următoarele cuvinte: «Pususau această icono în turlă în anul 1742 sept. 1.»“. Lângă această veche icoană, stă din 1887 încoace şi documentul următor.
PRIMA ISTORIE A ROMÂNILOR
„Cătră iubiţii noştri nepoţi şi strănepoţi“. Aşa şi-au început strămoşii noştri mesajul pe care au vrut să-l aflăm şi care este, de fapt, o istorie a românilor de la 1848 până în 1887. „E o mărturie autentică a veacului XIX. Încă nu se scrisese o istorie globală, ci numai cronici private, de familii sau voievozi. Pornind de la particular la general, manuscrisul poate fi considerat prima încercare de istorie a românilor. Era perioada absolutismului asutro-ungar, dacă preoţii ar fi făcut public acest document, ar fi fost împuşcaţi“, precizează Vasile Oltean. Într-adevăr, cei ce au scris acest mesaj de istorie a Şcheilor a folosit temeni duri la adresa ocupaţiei străine.
„Braşovu-Brasso-Cronstadt-Corona se ţine astăzi de Ardeal sau Transilvania, iară aceasta e unită cu Ungaria. În toată Ungaria dimpreună cu Transilvania sunt aproape 3 milioane de Români“, se spune în document. Contemporani revoluţiei paşoptiste, autorii hrisovului, încep să povestească istoria românilor din acest moment pentru că „Viaţa noastră politică naţională se începe cu deosebire la anul 1848. În acest an al mântuirii popoarelor din întreaga Europă, dându-se impuls din Francia, s-au proclamat drepturile omeneşti: libertate, egalitate şi frăţietate“.
SUB OCUPAŢIA AUSTRO-UNGARĂ
La adunarea din „Câmpul Libertăţii“ de la Blaj, au fost, după spusele cronicarului braşovean, 40.000 de români, printre care şi braşovenii: protopopul Ioan Petricu şi Ioan M. Burbea. După proclamarea libertăţii, „s-a încins un sângeros războiu civil între Unguri şi Români. Ungurii s-au luptat contra Împăratului Austriei, carele era şi regele Ungariei, noi Românii am ţinut cu împăratul. Ne-am luptat vitejeşte.
Revoluţiunea a durat doi ani“. După război, românii au ajuns să fie numiţi printre dregători, au primit unele înlesniri, „am început a ne ridica şcoli, astfel că azi fiecare comună unde se află români îşi are şi şcoala sa românească“. Dar a venit un nou război, în 1866, cu Prusia, când „armatele noastre au fost bătute“. Soarta românilor s-a schimbat. „Ungurii au început să-şi ridice capul.
Din Monarhiei Austriei, s-a făcut Monarhia Austro-Ungaria, cu formă dualistică, adecă Ungurii au căpătat dietă proprie, ministeriu propriu, iar Transilvania au unit-o fără voia Românilor cu Ungaria. Din acest an au început suferinţele pentru noi“. Autorii, care au trăit pe pielea lor acele vremuri, se plângeau că „politiceşte, avem drepturi naţionale pe hârtie, dară în faptă, stăpânitorii, adecă Maghiarii, nu ne lasă să le folosim, fiindcă tendinţa lor este de a maghiariza toate popoarele din ţară“.
„ATUNCI, RUŞII AU CHEMAT PE ROMÂNI ÎNTR-AJUTOR “
Contra asupririi maghiare de atunci, românii se luptau „cu toate armele iertate fără a despera şi iubirea către limbă şi naţiune devine tot mai mare“. Alinare găseau în „biserica noastră greco-orientală de la 1866“. Tot biserica susţinea şi învăţământul şi astfel „şcoalele noastre în întreaga mitropolie stau binişor“.
Mitropolit era Miron Românul, născut în Ungaria, episcop al Aradului era Ioan Meţianu, născut la Zărneşti, iar episcop al Caransebeşului era braşoveanul Ioan Popazu. Documentul mai vorbeşte despre Andrei Baron de Şaguna, numit de români Marele Andrei. „El era de viţă Cuţovlah, adecă Român din Macedonia, astăzi provincie turcească. Şaguna era bărbat mare, înţeleg politic mare, şi avea multă influinţă la curtea Împăratului Francis Iosif I-ul“. Relatînd împrejurările în care s-a desfăşurat Războiul de Independenţă, autorii notează: „Atunci, Ruşii au chemat pe Români într-ajutor fără condiţiune.
Românii au trecut şi ei Dunărea şi au luptat cu atâta vitejie încât i-au admirat nu numai Ruşii şi Turcii, ci întreaga Europă“. În urma acestui război, România s-a declarat regat, sub Carol I de Hohenzollern. Faptele românilor din regat au avut „influenţă bună şi asupra noastră, a Românilor din Ungaria şi Austria“.
UN MESAJ PENTRU BRAŞOVENII ALTOR SECOLE
Scrisoarea care ne este adresată nouă, generaţiilor viitoare, se încheie cu enumerarea „maeştrilor“ care au contribuit la restaurarea Sfântului lăcaş românesc, aproape toţi saşi şi unguri: aurarul Ludwig Goldschmidt, fierarul Gustav Bieltz, tinichigiii Dick şi Gross, zidarul Lazăr Andraş, lemnarul Friedrich Sahnen şi măsarul Vasile Popovici.
„Aşadară s-a putut găsi şi un meseriaş român. Măsarul nostru e cel mai vestit dintre toţi măsarii din Braşov, fără osebire de naţionalitate“. Vă veţi întreba dacă această scrisoare veche de 122 de ani, copiată în caractere latine la 1946, ascunde într-adevăr un mister. Nu. Chiar dacă o citim pentru prima oară, ea este doar o mărturie istorică, plină de detalii preţioase.
Existenţa, autenticitatea şi conţinutul sunt elucidate. Pe când documentul din globul de aur, pomenit în scrisoare, rămâne un subiect tabu. „Mai multe înscrisuri am găsit în globul turnului celui mai înalt. Să ştiţi că toate acestea le-am aşezat în Arhiva Bisericii sub no. 230/1887“. Deci, legendarul hrisov secret, despre care se spune că ar fi fost scrijelit pe foiţă de aur, există.
„E şi acum în glob. Doar la restaurare să ajungem la el. Eu am încercat să mă urc acum câţiva ani, n-am reuşit, mi s-a făcut rău“, mărturiseşte Vasile Oltean. se mai spune că, de fapt, un om de rând nici nu are voie să afle ce scrie în document. Dacă vreodată hrisovul îşi va dezvălui tainele, nu ştim. Până atunci, deşi este la vedere, rămâne păzit cu străşnicie. Nu de forţe armate, sisteme de alarmă sofisticate, blesteme sau capcane. Ci, pur şi simplu de înţelepciunea înaintaşilor noştri care au aşezat misteriosul înscris la o înălţime care rivalizează cu muntele Tâmpa.
Catedrala românilor din Şchei
• Socotită pe bună dreptate catedrala românilor din Ţara Bîrsei, Biserica Sfîntul Nicolae din Şcheii Braşovului îşi are originile în anul 1292, cînd s-a ridicat o cruce de lemn cu şindrilă. În 1495, s-a început construcţia bisericii de piatră, sub Aron Vodă. Se pare că de atunci datează şi globul de aur. A treia construcţie a pornit-o Neagoe Basarab, tot în piatră, cu un plan asemănător precedentei. Cronicile acestui lăcaş de cult încep cu cea a protopopului Vasile (1628) şi Radu Tempea II (1741).
Sub egida bisericii s-a înfiinţat prima şcoala românească la 1495, iar la 1597 a fost ridicată şcoala nouă, de piatră. În 1760, i s-a adăugat un etaj. Începînd cu 1559, limba de predare în această şcoală a fost româna. Aici s-au tipărit primele cărţi de circulaţie în limba română, prin diaconul Coresi, s-a scris prima gramatică românească (Dimitrie Eustatievici -1757) şi s-au tradus primele cărţi populare. Biserica deţine o impresionantă bibliotecă şi o arhivă de hrisoave şi cărţi domneşti, mii de acte, zapise, registre şi scrisori care constituie un tezaur pentru istoria şi cultura neamului românesc.
Monitorul Expres