Inceputurile sahului in Romania

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Şahul a pătruns în ţara noastră pe două filiere: Paris-Viena-Iaşi-Bucureşti şi Petersburg-Moscova-Odessa-Galaţi-Bucureşti.

 La Biblioteca Academiei Române se păstrează cel mai vechi manuscris despre sportul minţii, ,,Le jeu d’échecs” (şahul), datat 4 aprilie 1838. În traducerea românească, făcută de Francisk Rusizki, şeful muzicii militare din Iaşi, acest sport se numea ,,Jocul Şatrancei” (,,şah”, în arabă). De aceea, poate nu întîmplător, în capitala Moldovei se vor forma mulţi muzicieni-şahişti, printre care îi amintim pe Elena Asachi (soţia lui Gh. Asachi), Gheorghe Schiletti, Matei Millo (actorul), Wilhelm Humpel (cumnatul lui Titu Maiorescu), Ioseph Herfner ş.a. 



Se pare că, pînă la apariţia lui Mihail Sadoveanu, cel mai avansat în tainele acestui joc era compozitorul, dirijorul şi profesorul W. Humpel, în casa căruia se dădeau adevărate bătălii în faţa eşichierului. 

Cînd, la sfîrşitul anului 1884, Eminescu şi-a fracturat un picior şi a fost internat în Spitalul ,,Sf. Spiridon”, acesta îl vizita aproape zilnic în salon şi îl provoca la nesfîrşit partide şah. 

Dincolo, la Bucureşti, cel mai înfocat jucător de şah din Secolul al XIX-lea a fost tot un muzician, Ludwig Anton Wiest (1819-1889). Compozitor, violonist şi dirijor la Teatrul Naţional, el a adus moda şahului de la Viena şi a răspîndit-o în saloanele literar-muzicale apărute în Bucureşti. O vreme, cine cînta la pian în orchestra lui? Chiar fiica poetului Grigore Alexandrescu.

 Un alt mare cunoscător al şahului a fost pianistul Teofil Demetrescu, fiul scriitorulu şi academicianului Anghel Demetriescu, un apropiat al lui Caragiale. Pe cînd se afla în Germania, el era să fie arestat, pentru spionaj, întrucît juca şah prin corespondenţă şi trimitea cărţi poştale pe care scria ,,Şah la rege”, sau ,,Calul înghite dama”. În sfîrşit, şi muzica de operă a avut un reprezentant în lumea şahului, baritonul Şerban Tassian, care s-a mai distins şi în rugby.

* * *

Cum se ştie, pe lîngă vînătoare şi pescuit, M. Sadoveanu a avut şi pasiunea şahului, ajungînd pînă la nivelul de ,,maestru”. Încă din tinereţe (la fel ca Eminescu sau Caragiale, în altă epocă), a petrecut ceasuri minunate în faţa tablei de şah.

 În 1933, a scos chiar şi o carte, ,,Aventurile şahului”, astăzi, o adevărată raritate bibliofilă. 

Tot lui îi datorăm şi un ,,Decalog şahist” în versuri, prin care urmărea să-i liniştească, într-un mod elegant, pe chibiţii care se adună în jurul jucătorilor de şah şi îi deranjează: „1. Să tacă./ 2. Gesturi să nu facă./ 3. Orice sfat să lese./ 4. Să n-atingă piese./ 5. Să nu fredoneze./ 6. Să n-aprecieze./ 7. Să nu facă glume./ 8. Să nu ne afume./ 9. Să nu facă semn./ 10. Să fie de lemn“.
Share on Google Plus

About Omae Bazooka